Studiu: Mai mult de jumătate dintre adulți consumă alcool ca să facă față stresului

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
comments

Studiu: Mai mult de jumătate dintre adulți consumă alcool ca să facă față stresului

Aproape 60% dintre adulți consumă alcool pentru a face față stresului din viața de zi cu zi, a descoperit un nou studiu britanic. 

Cercetările recente efectuate de Drinkaware au investigat tiparele regulate de consum, ale oamenilor din Marea Britanie cu vârsta cuprinsă între 18 și 75 de ani.

Peste 6.000 de adulți au fost evaluați pe parcursul a câtorva săptămâni între luna martie și luna aprilie a anului trecut. Rezultatele studiului au descoperit o varietate de motive pentru care oamenii aleg să bea alcool.

Potrivit The Independent, 38% dintre participanții, indiferent de sex, au spus că beau câteodată alcool pentru a-și uita problemele, 47% recunoscând că beau adesea ca să se înveselească.

41% au subliniat, de asemenea, că beau ocazional, când se simt deprimați sau nervoși.

Studiul a oferit adulților o listă de motive din care să aleagă, inclusiv opțiuni cum ar fi consumul de alcool pentru a vă ajuta să vă bucurați de o petrecere, să vă simțiți amețiți, să intrați în rând cu „lumea” și pentru că este distractiv.

Aproximativ trei din cinci persoane au recunoscut că beau alcool pentru a face față mai bine presiunilor din viața de zi cu zi.

Elaine Hindal, director executiv al Drinkaware, a explicat de ce mai mulți oameni pot simți nevoia de a bea în această perioadă a anului: „Ianuarie poate fi o perioadă dificilă a anului pentru atât de mulți oameni și familii din toată țara, când preocupările zilnice, cu privire la finanțe și datorii ajung în mod clar în centrul atenției”.

Totuși, este recomandat să luați aminte că pe termen lung acest obicei nu este unul benefic. „În timp ce oamenii ar putea crede că o băutură după o zi grea, îi pot ajuta să se relaxeze, pe termen lung acest obicei poate contribui la sentimente de depresie și anxietate, oamenii făcând mai greu facă față stresului”.