STUDIU: Ascultarea de muzică influențează productivitatea

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
comments

STUDIU: Ascultarea de muzică influențează productivitatea

De multe ori, atunci când desfășurăm unele activități, avem tendința să ascultăm muzica ce ne place pentru că ni se pare mai relaxant. Dar este benefică ascultarea de muzică în timp ce desfășurăm diverse activități care necesită atenție și concentrație?

Potrivit psihologului cognitiv Daniel J. Levitin, de la Universitatea McGill, ascultarea de muzică afectează eficiența muncii desfășurate.

Potrivit spuselor acestuia, există o mulțime de studii care arată că dacă încerci să te concentrezi ca să lucrezi, ascultarea de muzică în această perioadă nu stimulează deloc eficiența. Ba mai mult, nu face decât să-ți influențeze negativ productivitatea, performanțele tale fiind mai scăzute decât în situația în care nu ai fi ascultat muzică.

Bun, deci atunci e clar: închidem muzica și ne continuăm activitățile. De-ar fi așa de simplu… Problema este reprezentată de faptul că oamenilor li se pare mai plăcut să-și desfășoare sarcinile, ascultând muzică. Astfel, încercăm să ne păcălim, gândind că ascultarea de muzică ne ajută să fim mai eficienți și mai productivi, însă este doar o iluzie.

Ce putem face în schimb?

Având în vedere aceste descoperiri, psihologul Daniel J. Levitin ne sare în ajutor cu o soluție.

În loc să asculți muzică în timp ce lucrezi, mai bine, la câteva ore lucrate, ia o pauză de 10-15 minute și ascultă muzica favorită. Te va revigora, te va ajuta să te cufunzi complet în experiența muzicală și, mai mult decât atât, atunci când termini lucrul și te întorci de la job, te vei simți fresh și relaxat.