Simona Halep a încheiat colaborarea cu Adidas. Uite cu ce nou brand va colabora liderul mondial!

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
comments

Simona Halep a încheiat colaborarea cu Adidas. Uite cu ce nou brand va colabora liderul mondial!

Colaborarea de 4 ani dintre Simona Halep și brandul de origine germană Adidas s-a încheiat la sfârșitul anului trecut, iar liderul mondial din tenisul feminin a decis să nu mai prelungească înțelegerea, întrucât reprezentanții Adidas nu au reușit să îndeplinească toate cerințele Simonei Halep.

În schimb, constănțeanca s-a înțeles în aceste zile cu concernul american Nike, ale cărui produse vestimentare le va purta în competițiile din următorii 4 ani.

Sigur că, având în vedere capitalul de imagine de care tânăra româncă se bucură, mai multe branduri au intrat pe fir, printre care și Lacoste, dar și vechiul partener Adidas. Fericitul „câștigător” a fost Nike, concern aflat într-o expansiune totală când vine vorba despre numele care pot genera oţelirea brandului pe un anumit segment. Omul de legătură a fost Andrei Pavel, cel mai bun tenismen român după Ilie Năstase, fost endorser Nike.

Potrivit Mediafax.Ro, informațiile de pe ProSport susțin că cea mai valoroasă jucătoare de tenis a lumii ar urma să primească cu 700.000 de euro pe an mai mult, faţă de valoarea precedentei înţelegeri.

Bătând palma cu Nike, Halep urmează să intre într-un club din care mai fac parte Serena Williams, Maria Şarapova, Rafael Nadal, Roger Federer sau Juan Martin del Potro, iar contractul cu compania fondată în 1953 de pe Phil Knight şi Bill Bowerman se întinde, așa cum deja am menționat, pe o durată de patru ani.

Simona Halep va debuta la Australian Open (live pe Eurosport) împotriva lui Destanee Aiava (Australia, 193 WTA).