Salonul Fotografului Român, ediția a IV-a

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
comments

Salonul Fotografului Român, ediția a IV-a

Nu ți-ai făcut planuri pentru zilele ce urmează și ești pasionat de fotografie? Hai la Salonul Fotografului Român! Evenimentul se află la cea de-a IV-a ediție, iar vernisajul de deschidere va avea loc vineri, 9 iunie 2017, la ora 18.00, în Rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Național „I.L. Caragiale”.

Detalii despre organizatori și scopul evenimentului

Organizarea acestui Salon – al cărui scop este acela de a a sprijini școlile de fotografie din România, dar și fotografii independenți – se datorează Asociației Culturale Artă și Imagine, organizație non-profit înființată în anul 2015 în scopul organizării unor evenimente culturale din domeniul artelor vizuale, în special al fotografiei, dar fără a se limita la această formă de exprimare vizuală. A preluat în mod direct organizarea precedentei ediții, din 2016, a evenimentului Salonul Fotografului Român și dorește să se implice și în organizarea altor evenimente naționale în parteneriat cu asociații similare din Europa. Este angajată în sprijinirea tinerelor talente în domeniul fotografiei, în special al celor cu posibilități mai reduse de a avea o expoziție personală.

Ce vei găsi la expoziția de la TNB

Expoziția de la Teatrul Național, unică prin conceptul propus, va reuni lucrările a numeroși fotografi români aparținând tuturor generațiilor, abordând toate genurile fotografice (natură, jurnalism, portret, urbană, de eveniment, conceptuală, etc.) dorind să prezinte oglinda fidelă a ceea ce înseamnă fotografia românească la un moment dat, inclusiv de a familiariza publicul cu existența diverselor ”școli” de fotografie existente în momentul de față în România. Din acest motiv s-a impus, încă de la ediția a III-a, condiția ca toate fotografiile expuse să fie realizate doar în anul în care se desfășoară respectiva ediție.

Program de desfășurare

Expoziția va fi deschisă pentru public până în data de 2 iulie 2017 și va putea fi vizitată zilnic între orele 14.00 – 19.00, cu excepția zilelor de luni. Accesul publicului în Rotonda expozițională este gratuit și se face pe la intrarea la Sala Mică a TNB, dinspre Bd. Carol.