Media Galaxy alege Centrul Vechi

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...
comments

Media Galaxy alege Centrul Vechi

Media Galaxy, cel mai mare jucător din piaţa de retail de electronice şi electrocasnice din România, a ales Centrul Vechi pentru a-şi promova campania de Black Friday. Ieri seara, în restaurantul Red Angus, conducerea companiei a prezentat rezultatele primelor două săptămâni de promoţii. 

Media Galaxy a vrut să demonstreze în acest an că nu există limite în privinţa ideii de Black Friday. Dacă majoritatea retailerilor şi-au concentrat vânzările pe data de 20 noiembrie, Media Galaxy a lansat promoţii pe o perioadă record, de 32 de zile, în perioada 30 octombrie – 30 noiembrie 2015.

Botezată „Cel Mai Mare Black Friday Ever”, campania le-a adus celor de la Media Galaxy vânzări spectaculoase, dovadă că apetitul românilor în materie de achiziţii de electronice şi electrocasnice pare fără limite.

În primele două săptămâni de promoții, MediaGalaxy a raportat vânzări de 2 ori mai mari şi peste 6,5 milioane de vizite cumulate pe site. 

Cele mai bine vândute produse au fost electrocasnicele mici, iar pentru 20 noiembrie, compania promite oferte speciale pentru telefoane și laptopuri.

Salutăm prezenţa Media Galaxy în Centrul Vechi şi nu putem decât spera că şi alte companii îi vor urma exemplul.

În Centrul Vechi există zeci de localuri în care organizarea de evenimente speciale, de la conferinţe de presă la petreceri de companie, poate avea loc în condiţii excelente, având în vedere capacitatea, poziţionarea, accesul la transport şi nu în ultimul rând preţurile sub nivelul celor practicate în centrele de afaceri şi hotelurile de lux din Bucureşti.