Bilete unice la metrou și RATB. Iată ce prețuri vor avea acestea și de când vor fi disponibile

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
comments

Bilete unice la metrou și RATB. Iată ce prețuri vor avea acestea și de când vor fi disponibile

Ministerul Transporturilor va reintroduce titlurile comune de transport pentru RATB și Metrorex. Biletele unice de călătorie vor fi disponibile începând cu 10 decembrie, a anunţat primarul Capitalei, Gabriela Firea, luni, în şedinţa de îndată a Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), în care a fost aprobat proiectul de hotărâre privind implementarea tichetului unic de transport.

Biletul unic Metrorex – RATB, poate fi achiziționat în mai multe variante:

  • cu o valabilitate de 60 de minute va costa 5 lei;
  • cartela comună cu 10 călătorii – 34 de lei;
  • abonamentul valabil o zi pe liniile urbane RATB și Metrorex va avea un tarif de 17 lei.

Potrivit cotidianul.ro, aceste bilete unice vor fi încărcate pe suport contactless ultralight şi vor putea fi validate atât la porţile de acces din staţiile de metrou cât şi la validatoarele din mijloacele de transport de suprafaţă. Decontarea se va face la vânzare iar valoarea suportului contactless se va încasa de către emitentul cardului comercializat (Metrorex / RATB).

Proiectul arată și cum se va face decontarea între cei doi operatori: potrivit informațiilor de pe cotidianul.ro, pentru biletul unic de 60 de minute RATB va încasa 1,3 lei în timp ce Metrorex 2,5 lei (se păstrează tarifele separate iar diferența până la suma de 5 lei este dată se suportul contactless) iar pentru biletul unic cu 10 călătorii RATB percepe 13 lei respectiv 20 lei Metrorex.

Abonamentul de o zi valabil pe liniile R.A.T.B. şi Metrorex S.A. permite un număr nelimitat de validări, atât la R.A.T.B., cât şi la Metrorex S.A., are valabilitate 24 ore începând cu ora şi minutul la care se face prima validare şi permite călătoria până la capătul liniei la R.A.T.B. sau până la ieşirea din staţie de la Metrorex S.A.” se menţionează în anexa care însoţeşte proiectul de ordin.

Sursă foto Antena 1