12-25 Iunie: Festivalul Namaste India 2017

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
comments

12-25 Iunie: Festivalul Namaste India 2017

Te incită diversele culturii ale lumii? Luna aceasta ai șansa să descoperi mai multe despre cultura indiană, în cadrul festivalului Namaste India 2017.

Organizat în perioada 12 – 25 iunie 2017, în multiple locaţii din Bucureşti, festivalul „Namaste India” își propune să devină anul acesta o punte de legătură între cultura indiană şi alte culturi ale lumii – română, franceză, engleză, pakistaneză, africană – prin spectacole, proiecţii de film, expoziţii, ateliere, workshop-uri şi întâlniri. Ediţia din 2017 a festivalului va explora dimensiuni importante ale culturii naționale și internaționale în cadrul mondial actual, aflat sub semnul globalizării şi al migraţiilor: ideea de identitate naţională, valori culturale, tradiţie şi continuitate, revalorizare culturală, colaborări interculturale, apartenenţă şi rădăcini, incluziune socială.

Activităţile din festival oferă participanţilor șansa de a descoperi cultura indiană, valorizând în acelaşi timp propria noastră cultură, perioada aleasă pentru desfăşurarea evenimentului incluzând două zile importante pentru identitatea naţională a fiecăreia din cele două ţări: Ziua Internaţională Yoga, recunoscută oficial de ONU în 2014 (21 iunie) şi celebrată la nivel mondial, şi Ziua Internaţională a Iei (24 iunie), sărbătorită cu mult entuziasm în ţară şi în comunităţile de români din diaspora.

Activități și evenimente desfășurate în cadrul Festivalului Namaste India 2017

Între 16 și 18 iunie, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, partenerul tradițional și gazda festivalului în aer liber dedicat culturii indiene, deschide spaţiul satului românesc dialogului cu civilizația Indiei.

Târgul de produse tradiționale, artizanii cu țesături specifice regiunii Gujarat, spectacolele de muzică şi dans, lansările de carte, pictura cu henna, cursurile de yoga Yoga garden @Namaste India, consultațiile medicale oferite de un specialist în Ayurveda, cursurile de limba hindi și sanscrită, atelierele de creație pentru copii și adulți, precum si degustările de produse gastronomice aromat-condimentate vor aduce vara indiană în satul românesc.

Pe 17 iunie, la ora 15:00, suntem invitați la vernisajul expozițiilor de fotografie ”Sacred India” & „Archiva” ale artistului Amit Pasricha, organizate cu susținerea ICCR (Consiliul Indian pentru Relații Culturale). Începând cu ora 16:30, putem participa la o ceremonie oficială în prezența Excelenței sale, Dr. A.V.S. Ramesh Chandra, Ambasadorul Indiei în România, urmată de spectacolul de dans clasic „Kathak&Amour”, prezentat de Namrrta Raai și concertul susținut de Side Partition, trupă britanică de pop-rock fusion, formată din tineri indieni, pakistanezi și englezi.

Pe data de 18 iunie, India întâlnește Africa, într-un concert de bansuri și djembe. Va urma la scenă Kalbeliya, un spectacol de muzică și dansuri specifice comunităților de nomazi din zona deșertică a ținutului Rajasthan. Dansurile clasice vor încheia programul de la Muzeul Satului prin lansarea traducerii în limba română a tratatului sanscrit de dramaturgie, Natyashastra, urmată de un spectacol de dans clasic Kathak intitulat „Sounds of Nature. Love for Divine”, concept și coregrafie Carmen Pesantez & Centrul de Artă Euterpe.

Pentru a descoperi programul festivalului pe toată durata desfășurării sale, puteți intra pe site-ul oficial.