Ziua Brâncuși, sărbătoare națională

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
comments

Ziua Brâncuși, sărbătoare națională

Tu ştii cine a fost?

Ziua Brâncuși – astăzi, 19 februarie, este zi de sărbătoare naţională. Sărbătorim ziua naşterii unuia dintre cei mai mari sculptori ai lumii, Constantin Brâncuşi, iar autorităţile au inclus-o, printr-un act normativ, în rândul evenimentelor naţionale. Un mic omagiu pentru cel care a fost unul dintre cei mai importanţi români din istorie.

Constantin Brâncuşi, «părintele sculpturii moderne», cum a fost denumit prima dată de America, s-a născut pe 19 februarie 1876 în Hobiţa, România. Ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi înscrisă în calendarul cultural universal.

Constantin Brâncuşi ne-a dus în universalitatea lumii, făcând din naţiunea română o mitologie. Printre cele mai cunoscute opere ale sculptorului se numără “Coloana fără sfârşit”, “Poarta Sărutului”, “Masa tăcerii” şi “Domnişoara Pogány”. În România, Brâncuși a fost contestat de comunişti ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit.

Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Abia în 1964, Brâncuși a fost redescoperit în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

La moartea sa, în 1957, statul român a refuzat să primească moștenirea lăsată de Brâncuși – atelierul său parizian, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente. Atelierul lui Brâncuși a revenit statului francez.