Hilton Garden Inn: în curând în Centrul Vechi

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...
comments

Primul hotel Hilton Garden Inn din România: în curând în Centrul Vechi

Primul hotel Hilton Garden Inn din România va fi deschis în curînd, chiar în Centrul Vechi al capitalei. Cu numele oficial Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, acesta este localizat pe strada Doamnei, numărul 12.

Investiția este a lituanienilor care deţin şi hotelul de patru stele Europa Royale amplasat deasemenea în Centrul Vechi pe strada Halelor. Hotelul este primul din România, deschis sub umbrela acestui brand, celalalte unităţi funcționând sub alte branduri ale grupului Hilton, respectiv Athénée Palace, Hampton sau Doubletree.

Hilton Garden Inn 2

Conform informațiilor disponibile pe ZF, hotelul dispune de 201 camere şi va fi administrat de compania de management hotelier Apex Alliance Hotel Management.

Clădirea ce găzduiește hotelul este una istorică, proiectată în 1886 de către arhitectul ungur, Fecit A. Lang. Avantajul acesteia este că se află într-un punct de maxim interes al capitalei – Centrul Vechi – o zonă populată din abundență de turiști.

De asemenea, tot în această zonă se găsesc și o mulțime de obiective turistice, printre care Muzeul Național de Istorie a României, Teatrul Național sau Palatul Voievodal Curtea Veche. La acestea se adaugă Universitatea din București sau faimoasa librărie Cărturești Carusel.

Și să nu mai spunem că hotelul este amplasat la kilometrul 0 al distracției, un lucru extrem de important pentru turiști, dacă ne gândim cât de populară a ajuns viața de noapte din inima Bucureștiului. La astea mai adăugăm restaurantele din zonă și posibilitatea de a face shopping. Totul la-ndemână în cel mai scurt timp!

Ce dotări are hotelul Hilton Garden Inn Bucharest Old Town

Hilton Garden Inn Bucharest Old Town

Pe lângă toate aceste beneficii favorizate de amplasare, hotelul își întimpină clienții cu camere moderne, dar și suite elegante de 2 camere. Camerele dispun de acces gratuit la Wi-Fi, televizoare HD și mini-frigidere. De asemenea, serviciul fitness este disponibil non-stop.

Pe lângă acestea, hotelul este dotat și cu o sală de bal spațioasă, ideală pentru nunți, întâlniri și evenimente speciale.

Mai mult decât atât, Hilton Garden Inn Bucharest Old Town dispune și de un restaurant unde putem savura preparate tradiționale delicioase, preparate în propria bucătărie și de o terasă în aer liber, unde să ne bucurăm de un cocktail.

Conform estimărilor realizate de ZF, investiția totală în acest proiect depășește 10 milioane de euro.

Hilton Garden Inn 1

Rezervări Hilton Garden Inn Bucharest Old Town

Potrivit informațiilor de pe site-ul oficial, rezervările în acest hotel sunt disponibile pentru sosiri începând cu 15 februarie 2018.

Mai multe detalii despre cel mai nou hotel din Centrul Vechi, sunt disponibile aici!