De ce mahmureala este mai severă odată cu înaintarea în vârstă

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
comments

De ce mahmureala este mai severă odată cu înaintarea în vârstă

Nu este o surpriză că mahmureala se înrăutățește odată cu înaintarea în vârstă. În timp ce în jurul vârstei de 20 de ani te puteai ridica dimineața din pat, fără să fie vreo problemă că ai dat shoturi peste cap o noapte întreagă, în jurul vârstei de 30 de ani, lucrurile stau diferit. Spre exemplu, te poți trezi cu o durere de cap și cu o greață din stomac, chiar și după 2-3 pahare de vin într-un bar și somn înainte de miezul nopții.

It’s not fair!

Deși cercetările susțin cu vehemență că senzația de mahmureală e tot mai rea odată cu trecerea anilor, există puține dovezi concrete pentru care acest lucru se întâmplă.

Și totuși, în linii generale, acestea ar fi explicațiile pentru care episoadele de mahmureală sunt mai greu de uitat, odată cu înaintarea în vârstă!

  • Compoziția corpului se schimbă

Adevărul este că numeroase persoane, odată cu înaintarea în vârstă, câștigă grăsime și pierd masă musculară. În timp ce țesutul muscular este 75% apă, grăsimea este doar 10%. De asemenea, alcoolul este mai ușor de absorbit de un corp bogat în apă, adică în mușchi, și nu de unul plin de grăsime.

Deci, cu cât ai mai multe grăsime, cu atât alcoolul va rămâne concentrat în organsim. Mai mult decât atât, un conținut scăzut de apă în organism, înseamnă un risc mai mare de deshidratare atunci când consumi alcool mai mult.

  • Ai mai puține enzime hepatice

Este responsabilitatea enzimelor hepatice să metabolizeze alcoolul și îl elimine din organsim. Cu toate acestea, potrivit The Independent, există specialiști care susțin că numărul acestora, precum și eficiența de acționare, scad odată cu înaintarea în vârstă.

  • Procesul de recuperare al corpului este mai puțin eficient

Pe măsură ce vă apropiați de pragul de 30 de ani, organismul se chinuie să facă față tulpinilor, bolilor și infecțiilor la fel de ușor cum o făcea cândva. Asta înseamnă că după o noapte grea, îmbibată în alcool, nu îți vei mai reveni așa de ușor cum erai obișnuit la 20 de ani.

  • Bețiile sunt mult mai rare

Nu este un secret că obiceiurile privind consumul de alcool se schimbă odată cu înaintarea în vârstă. În timp ce adulții tineri sunt predispuși la beții grele, dar ocazionale, odată cu maturizarea, oamenii au tendința să consume alcool de mai multe ori pe săptămână, însă în cantități mai mici.

Problemele intervin atunci când apare o modificare majoră privind obiceiurile de consum. Adică voi aveți tendința să consumați mai des, însă în cantități mici și, ocazional, mai faceți și exces, luându-vă ficatul prin surprindere, acesta chinuindu-se să facă față „asaltului” brusc.

Mai multe informații despre cum să consumi alcool, astfel încât să eviți mahmureala de a doua zi, poți găsi AICI.