Condom Challenge – la ce se pretează tinerii pentru a capta atenția în online?

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
comments

Condom Challenge – la ce se pretează tinerii pentru a capta atenția în online?

Din câte se știe până acum, prezervativele sunt menite să prevină sarcina și contactarea bolilor cu transmitere sexuală, în urma unui contact sexual. Nici pe departe, dacă citim pe o cutie de prezervative, nu vom vedea să scrie că acesta se prizează pe nas, se trage pe gât și se scoate pe gură!

Și totuși, aceștia sunt pașii ce trebuie desfășurați atunci când cineva testează Condom Challenge, o tendință periculoasă, devenită viral printre adolescenți.

Condom Challenge (a nu se confunda cu o altă provocare cu același nume, din anul 2015, caz în care adolescenții trebuiau să umple un prezervativ cu apă și să o arunce pe capetele prietenilor) nu este un concept nou. Potrivit thisisinsider.com, prima utilizare a conceptului a apărut în anul 2012, când youtuber-ul Isaac Mathers a postat un filmuleț cu el însuși, în care priza un prezervativ pe nas, trăgându-l pe gât și scoțându-l pe gură.

Provocarea de acest gen a devenit viral un an târziu, în 2013, când youtuber-ița Savannah Strong a repetat procedeul, pe fundalul filmării rulând piesa de „22” de la Taylor Swift. La acea vreme, YouTube a eliminat videoclipul.

Se pare că această tendință a răbufnit din nou printre adolescenți, însă aceasta nu este deloc agreată de medici, care explică diferitele efecte negative ale acestei „provocări”.

Ce efecte negative poate avea prizarea unui prezervativ?

Pentru Forbes, Bruce Y. Lee, profesor asociat de sănătate internațională la Școala de Sănătate Publică Johns Hopkins Bloomberg, a declarat că „prezervativul ar putea să se blocheze cu ușurință în nas sau în gât, să vă blocheze respirația sau să cauzeze sufocarea.”

De asemenea, Lee a indicat două studii de caz medicale care au implicat neplăceri provocate de prezervative. Un raport publicat în 2004 în Jurnalul indian al bolilor toracice și al științelor aliate a detaliat o „inhalare accidentală a prezervativului”, caz în care o femeie de 27 de ani a aspirat din greșeală un prezervativ în gât și în plămâni, în timpul sexului oral. Acest incident a condus la pneumonie și a provocat colapsul lobului drept al plămânului.

Într-un alt caz, subliniat în Journal of Medical Case Reports, o femeie de 26 de ani a înghițit în mod involuntar un prezervativ și o bucată din acesta a călătorit în apendicele ei. Acest incident a dus la apendicita.

Evident, diferența între aceste 2 cazuri și Condom Challenge este că primele situații au fost accidentale.

Vestea bună e că, potrivit reacțiilor din online, adolescenții care au încercat această nebunie, sunt puțini la număr. Vâlva s-a făcut mai mult de oamenii care au rămas cu gura căscată la această provocare, fiind surprinși de cât de multe chestii ciudate pot face tinerii pentru a atrage atenția și a câștiga popularitate în mediul online.  Și chiar și așa, merită să ajungi la astfel de gesturi extreme, care îți pun sănătatea în pericol, doar pentru mai multe like-uri, vizualizări sau abonați?

Genu’ acesta de provocări ne arată că  DA! Pentru unii adolescenți merită. Și atunci, experții în domeniul sănătății avertizează părinții despre astfel de provocări din domeniul social media.

Consolarea, ca să zicem așa,  este că există și provocări pozitive și creative care au făcut vâlvă în online. Sprerăm noi să fie mai multe la număr față de acestea dubioase și very ugly. Vezi, spre exemplu, Mannequin Challenge.

condom




Te-ar mai putea interesa: