Cei mai fericiți și cei mai grei ani ai unei căsnicii au fost identificați de specialiști

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
comments

Cei mai fericiți și cei mai grei ani ai unei căsnicii au fost identificați de specialiști

Nu toate cuplurile realizează cât efort este necesar din partea ambilor parteneri, pentru menținerea unei căsncii. Informațiile existente pe acest front semnalează că, în Europa, 950.000 de căsnicii din 2.1 milioane, se încheie în cele din urmă cu un divorț.

Un studiu desfășurat de Slater and Gordon Lawyers a identificat care perioadă a unei căsnicii este cea mai fericită și care e cea mai dificilă.

Căsnicia în primii 3 ani

Există o vorbă potrivit căreia dragostea adevărată nu dureză decât 3 ani…apoi cuplul se desparte sau relația lor se deteriorează din ce în ce mai mult. În realitate, după 3 ani de relație, oamenii sunt mai înclinați să accepte slăbiciunile partenerului și, astfel, se simt mai confortabil. De asemenea, se întâmplă destul de des ca în al treilea an de când sunt împreună,  cele 2 persoane să decidă să aibă un copil. În consecință, relația lor devine mai puternică. Deci, al treilea an de căsătorie se crede a fi cel mai fericit.

Căsnicia la 5 ani

Primele probleme adevărate pot apărea în al cincilea an al unei căsnicii. În această perioadă, copiii sunt încă mici și necesită multă atenție, timp și răbdare. Dacă la asta mai adaugi problemele cotidiene și jobul este posibil să îți apară primele fire albe. 😀 Astfel, după 5 ani de căsnicie, multe cupluri consideră că singura soluție a problemelor lor este divorțul.

Căsnicia la 7 ani

Dacă ați trecut de hopul de la 5 ani, iar frumoasa voastră căsnicie a ajuns la cifra 7, este momentul să depășiți bariera numită de speciliști „zidul.” Acum, viața de familie a devenit rutină. S-ar putea să existe și unele probleme financiare sau legate de creșterea copiilor, precum și certuri legate de împărțirea treburilor casnice…. este o perioadă dificilă, însă nu imposibil de surmontat. Și odată depășit și acest prag, căsnicia devine și mai solidă.

Pentru menținerea unei căsnici solide și puternice, uite câțiva factori pe care este recomandat să-i eviți, potrivit cercertărilor desfășurate de-a lungul timpului:

  • Creșterea așteptărilor;
  • Comunicarea proastă cu partenerul;
  • Incapacitatea de ascultare;
  • Viața activă din mediul online;
  • Certuri cu temei financiar;
  •  Nivel scăzut de educație – persoanele cu studii superioare au șanse mai mici de divorț, indiferent de sex sau țara în care trăiesc.