Ce culori ne fac mai atractivi. Dovedit științific

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
comments

Ce culori ne fac mai atractivi. Dovedit științific

 Potrivit unui studiu publicat în revista Biology Letters a Societății Regale britanice, modul în care ne îmbrăcăm, culorile hainelor pe care le purtăm, ne influenţează într-un mod important legăturile sociale. Altfel spus, dacă vrei să fii privit(ă) drept o persoană agreabilă, încearcă să îţi asortezi culorile hainelor cu momentele importante ale zilei.

 La serviciu, de exemplu, încearcă să eviţi culorile foarte puternice sau stridente, precum roşul, rozul, portocaliul şi verdele. Astfel de culori au fost identificate, potrivit unui sondaj efectuat în Marea Britanie, drept culorile inadecvate la serviciu.

 Aşa că este bine să cauţi culori ceva mai cuminţi, precum griul, maroul, verdele închis, albastrul şi, în general, nuanţele care să genereze respect, prestanţă. Atenţie, însă, nu negru sau cenuşiu, că nu eşti la înmormântare!

 Lăsând la o parte jobul, să trecem la ce ne interesează – culorile care ne fac mai atractivi când ieşim în oraş. Astfel, potrivit experţilor britanici, dacă roşul nu este adecvat pentru serviciu, este la mare căutare în club. 

Potrivit experţilor britanici, culoarea roşie este asociată cu activitatea sexuală, astfel că orice ţinută în această culoare va fi privită, invariabil, ca o invitaţie la sex.

 Şi înclinăm să credem că au dreptate. Nu ştim alţii cum sunt însă noi, când vedem o tipă îmbrăcată în roşu, în club sau la o terasă din Centrul Vechi, cu greu ne mai dezlipim ochii de pe ea. Roşul este, fără îndoială, culoarea care le avantajează cel mai mult, de la buze la rochii şi pantofi. Acum există şi o explicaţie ştiinţifică. 

Interesant este şi faptul că şi bărbaţii sunt avantajaţi de această culoare. Potrivit studiului la care au participat 100 de persoane, 50 de femei și 50 de bărbați, bărbaţii care se îmbracă în roşu au fost percepuți ca fiind ‘mai agresivi’, ‘mai dominanți’, ‘mai curajoși’ și cu mai multe șanse în câștigarea unei competiții.

 În rest, bărbaţii sunt apreciaţi mai mult dacă poartă albastru, gri şi verde, şi devin, paradoxal, mai puţin atractivi dacă aleg coloarea neagră, kaki-ul şi portocaliu.