Caru’ cu Bere

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (3 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...
comments

Caru’ cu Bere

Istoria acestui local incepe in anul 1879 cand a fost deschis pentru prima data in vechiul han Zlatari. 20 de ani mai tarziu, Caru’ cu Bere este mutat in strada Stavropoleos, loc in care il putem gasi si astazi.

Caru’ cu Bere este mai mult decat un loc unde poti savura o mancare traditionala delicioasa sau unde te poti racori cu o bere rece. Este o locatie care spune o poveste, o poveste de peste 100 de ani.

Odata ce ai trecut pragul berariei evadezi parca intr-o lume demult apusa, ducandu-te cu gandul la Micul Paris de altadata. Fiecare piesa de mobilier, picturile murale, vitraliile si balustrdele sculpate fac beraria Caru’ cu Bere sa fie cu totul speciala.

Atmosfera de petrecere te cuprinde de la primul pas facut in berarie, iar silueta Mos Ghita – simbolul locului- te intampina chiar langa balustrada din dreapta. Mos Ghita a fost pivnicer zeci de ani la Caru’ cu Bere, coborand de mii si mii de ori in pivnita ticsita de butoaie de bere si vin alaturi de nelipsitu-i felinar.

Un loc frumos, in care te simti ca acasa, Caru’ cu Bere a avut oaspeti de seama de-a lungul timpului. Scriitori importanti ai literaturii romanesti au trecut pragul berariei, printre care ii mentionam pe George Cosbuc, Octavian Goga, I.L.Caragiale sau Iancu Brezeanu.

Caru’ cu Bere se poate lauda cu berea delicioasa fabricata dupa o reteta originala secreta, dar si cu numeroase preparate culinare speciale. Mult timp, specialitatea casei au fost crenvurstii cu hrean, preparat din care se consumau tone intregi, zilnic. Ce sa mai spunem de micile delicii culinare, precum frankfurterii, salata de boeuf, ridichea neagra sau maslinele oferite gratuit langa bateria de vin? Un adevarat rasfat pentru toti clientii berariei.

Ceea ce face ca acest local sa fie special, este tocmai aceasta atmosfera boema, si totodata, imbietoare la petrecere si ospat, pastrata de zeci de ani. Si in zilele noastre poti gusta o bere adevarata, o bere cu traditie pregatita dupa reteta originala si tinuta secreta. In plus, te poti ospata precum domnii si domnitele de altadata, cu mancaruri delicioase.

In fiecare zi Caru’ cu Bere a pregatit oferte speciale, pentru ca toti cei care trec prin Centrul Vechi sa poposeasca pret de cateva zeci de minute intr-una dintre cele mai indragite locatii din Bucuresti.

Beraria este deschisa de luni pana joi intre orele 08:00 – 24:00, vineri si sambata intre orele 08:00 – 02:00, iar dumnica intre orele 08:00 – 24:00.




Te-ar mai putea interesa: