Alt Shift

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
comments

Alt Shift

Locul în care trebuie să-ţi duci prietenii

Când auzi de Alt Shift, dincolo de imboldul de a încerca combinaţia de taste, să ştii că ai de-a face cu unul dintre cele mai cool restaurante din Bucureşti. Situat într-o casă veche de pe strada Constantin Mille, vizavi de Casa Centrală a Armatei, în locul fostului restaurant Berlin, un loc celebru în perioada socialistă, Alt Shift te va cucerii instantaneu cu atmosfera cu iz industrial şi accente chic. 

Decorul, imaginat de cei de la LAMA, este aerisit, disciplinat în organizare, însă foarte relaxat ca atmosferă. Cromatica oscilează între nuanța naturală a lemnului, distincția marmurei și structurile metalice industriale care încadrează încăperile. Pe unul dintre pereții camerei principale, discret, puteți citi Berlin, vechiul nume al acestui loc.

Ca să înţelegi cât de spectaculos este locul, ţine cont că Alt Shift a primit în acest an premiul secţiunii “Arhitectura spaţiului interior – Amenajări de interior” la Anuala de Arhitectură Bucureşti 2015.

Alt Shift este împărțit în trei zone: o sală mică pentru cei care își doresc intimitate, un spațiu încăpător pentru nefumători și sala principală unde mesele sunt dispuse pe trei șiruri la distanțe considerabile unul față de celălalt. Holul de acces este un foier, iar etajul, un ansamblu de scene, loje și culise.

Tot de la teatru vin și amănuntele de decor, cu adevărat originale. Clanțele nu ies în afară, ci sunt săpate în metal. Barul aparent din onyx e, de fapt, din plăci subțiri de marmură. Ca o aluzie la bolțișoarele de cărămidă ale sfarșitului de secol, printre grinzi apar bolți transparente din plasă deasă. Ce mai una alta, aşa cum v-am spus din start, Alt Shift este locul în care este foarte ok să îţi duci prietenii pentru că vor fi impresionaţi de decorul şi meniu excelent.

Prețurile sunt în media celor practicate de toate puburile din zonă, iar porțiile sunt destul de mari.

Îţi recomandăm gama de paste făcute la faţa locului (27-29 lei/portia), pizzele excelente (29-35 lei) şi fripturile de vită (29-45 lei). Ne-a plăcut şi pieptul de pui Pantagruel (29 lei) şi specialul Shift Calf Schnitzel (29 lei).

Ideea e că, indiferent când mergi, de dimineaţă, la prânz sau seara, vei avea de unde alege, pentru că meniul este unul generos.




Te-ar mai putea interesa: