Fizionomii unificatoare @ Palatul Suțu

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
comments

„Fizionomii unificatoare «Toți în unu» – Povestea unui proiect de țară” Vernisaj la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București deschide expoziția Fizionomii Unificatoare «Toți în Unu» – Povestea unui proiect de țară, primul proiect expozițional al muzeului dedicat Centenarului Marii Uniri din 1918.

Expoziția oferă o genealogie a ideilor legate de proiectul unificării României, parcursă în sens invers, pornind de la celebrări ale unirii înfăptuite în 1918 și reflexii ale imaginii regelui Ferdinand în posteritate, dezvoltând firul narativ cu Războiul de Independență, Unirea din 1859, Revoluția de la 1848 și modul în care aceste momente recuperează mitologii unificatoare mai vechi, culminând cu imaginea lui Mihai Viteazul.
Recuperarea imaginii lui Mihai Viteazul se realizează în expoziție printr-un demers fără precedent în spațiul muzeal românesc – reconstrucția chipului personajului istoric pornind de la măsurile antropometrice ale craniului. La baza procesului, desfășurat în perioada 2016 – 2017, au stat măsurătorile realizate de către profesorul Fr. I. Rainer în anul 1920 asupra relicvei de la Mănăstirea Dealu. Chipul voievodului este restituit în expoziție în trei etape, de la reproducerea craniului până la o imagine complexă a chipului, foarte apropiată de cea reală.

Galeria portretelor unificatoare, desfășurată între regele Ferdinand I și Mihai Viteazul, include reprezentări ale personalităților istorice cu diferite ambiții de independență, unificare și putere în spațiul românesc, precum Carol I, Al. Ioan Cuza, Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Constantin Brâncoveanu, Grigore al III-lea Ghica și alți reprezentanți ai familiilor domnitoare.

Subiectul expoziției se extinde orizontal prin obiecte care oferă detalii despre stilul de viață al societății din spațiul românesc, în momente relevante pentru demersurile de independență și unitate. Costume, accesorii, arme și obiecte decorative reîntregesc imagini ale vieților pe care s-au susținut aceste proiecte.

Dezvoltând perspectiva într-o direcție critică, expoziția cuprinde trimiteri către revendicările comuniste ale liderului ca urmaș al căpeteniilor dacilor, precum Burebista, înzestrat cu valoare unificatoare prin diferite mijloace de mitificare.
Contextualizarea discursului expozițional se realizează printr-o privire către prezent și viitor, deschizând proiecții despre ce anume ar trebui să fie și să facă membrii societății de azi pentru a asigura coerența și viabilitatea unui proiect de țară aflat încă în desfășurare.
Astfel, expoziția își propune să ofere resurse importante și perspective variate pentru reflecții privitoare la Centenarul Marii Uniri, pentru un public cât mai extins, și va fi deschisă în perioada 17 noiembrie 2017 – 28 februarie 2019.